Parentingul foarte relaxat

Viața de copil în Spania este fabuloasă. Ca să deprinzi ritmul pe care îl vei avea ca adult trebuie să te antrenezi de mic copil.

Din cauza căldurii dar și a ritmului general al nației, programul de seară începe la ora 21. Spre deosebire de alte țări în care la această oră copiilor li se spun povești sau chiar sforăie, copiii spanioli abia ies în oraș.

Continue reading Parentingul foarte relaxat

Copii agitați versus părinți epuizați

Simt nevoia unei mărturisiri și, pentru că un preot n-ar înțelege, mă adresez mamelor care știu despre ce vorbesc: n-am fost pregătită pentru copii așa energici! Bine, cred că n-am fost pregătită pentru copii în general dar…când ești vreodată pregatită cu adevărat?

Continue reading Copii agitați versus părinți epuizați

Partea înfricoșătoare a parenting-ului


Undeva, la îngânarea serii târzii cu miezul nopții, se întâmplă ceva tare ciudat cu copiii mei.

Toată ziua tropăie prin casă de se zguduie blocul, în timp ce eu formulez scuze în minte pentru posibilii vecini care ar suna la ușă deranjați de bubuiturile făcute de ceea ce pare a fi o turmă de rinoceri.

Continue reading Partea înfricoșătoare a parenting-ului

Copilul precum ceasul elvețian

image

Pe vremea când copilul meu era bebeluș și ascultam alte mămici care se lăudau cu programul ca la carte al copiilor din dotare (în contextul în care eu mă plângeam de haos), ronțăiam la unghii cu frustrare că este ceva ce nu fac eu bine, iar toate celelate fac.

Să luăm exemplu somnul. Aș fi vrut ca pruncul meu să funcționeze precum un ceas, să adoarmă la ore fixe, în reprizele descrise în toate cărțile de specialitate.

Odată cu trecerea timpului, am dobândit resemnarea înțelepciunea necesară pentru a accepta că fiecare copil are ritmul propriu și că nu toți trebuie să doarmă cum spun specialiștii. Și să accept că al meu nu e prieten cu somnul.

Revenind la sfătoasele din parc, acestea îmi promiteau într-un cor duios: “Stai liniștită! Se va regla!”.

Am stat mai liniștită știindu-l nereglat, nu de alta dar riscam să dezvolt vreo psihoză complet nefolositoare. Singura psihoză pe care am dezvoltat-o este față de expresia “se va regla“, pe care nu mai suport s-o aud, deși în continuare îmi este servită ca un clișeu obositor.

Dacă au văzut că nu s-a reglat în fragedă pruncie, mi-au promis că se va regla odată ce va începe grădinița.

A început grădinița și tot nu s-a reglat. Aș trage de el dimineața dar mi-e milă să-i întrerup somnul îngeresc, așa că prefer să întârzierm decât să fim morocănoși toată ziua.

Deci nu, copilul meu nu s-a reglat și e ok. Nu e un ceas mecanic, căruia să-i învârtesc rotița ca să mai funcționeze câte ore vreau eu.

 

Când știi că ești cu adevărat obosită?

sleepy baby

Atunci când adormi cu capul pe piesele lego și nu te deranjează. Ba chiar ți se par mai moi decât perna.

Când copilul îți strigă în ureche să te joci cu el iar tu mormăi în semn de aprobare și încurajare pentru el ca să-și continue jocul fără partener, ca tu să-ți continui sforăiala.

Când cearcănele se asortează perfect cu sprâncenele din punct de vedere cromatic.

Când bei o cană de cafea la 9 seara și apoi adormi buștean.

Când nu poți articula răspunsuri la întrebări și tot ce-ți iese pe gură este un mârâit continuu.

Când ziua începe invers: te trezești obosită și te culci aproape trează.

Când atingi acel punct în care ești atât de obosită încât totul devine hazliu.

Mda… Cam pe atunci… Aveți completări?

 

Sursa foto: google.images