6 lucruri pe care copilul tău sigur le învaţă de la tine


childproofNu-i aşa că atunci când răsfoieşti câteva sfaturi de parenting primeşti mereu câteva palme peste peste nas, conştiinţă şi speranţă? Mai ales când se insistă pe teoria învăţării, în special când vine vorba de comportamentul “negativ” al copilului?

E vorba despre atunci când ţi se aruncă praf în ochi cu expresia: copilul face ce face părintele. Şi uite aşa îţi cresc mustrările de conştiinţă, ori de câte ori copilul tău nu stă locului, nu e cuminte, face sau spune ceva nepotrivit sau nu ştie tabla înmulţirii la doi ani. Continue reading 6 lucruri pe care copilul tău sigur le învaţă de la tine

Tantricul tantrum sau cum să rămâi zen în timpul crizelor de furie

20120210-205411Fain subiect mi-am mai ales azi. Mă simt inspirată însă, fiindcă am început să fiu participant activ – inactiv, observator, spectator şi martor obligat-forţat al mult temutelor episoade de tantrum ale copilului de 1, 2, sau chiar 3 ani (pentru cei mai năpăstuiţi de soartă dintre noi).

Grupa de vârstă este aşa de largă pentru că, ştii cu siguranţă, Continue reading Tantricul tantrum sau cum să rămâi zen în timpul crizelor de furie

10 leacuri pentru 50 Shades of Grey

"Well, your mother did warn us about the terrible twos."Dacă gândul la cele 50 de umbre ale lui Grey te înspaimântă, fă doi pași în spate, trage aer în piept și gândește-te la următoarele situații ipotetice:

1. 50 Shades of Grey? Chinurile domnului Grey par bezele pufoase îmbibate în sirop de zmeură pe lângă torturile la care te poate supune un toddler enervat. Continue reading 10 leacuri pentru 50 Shades of Grey